Ești student la Facultatea de Inginerie Chimică și Protecția Mediului sau la Facultatea de Hidrotehnică, Geodezie și Ingineria Mediului?
Vrei să îți faci prieteni din toată Europa?
Vrei să trăiești cele mai tari 2 săptămâni din viața ta?
Aplică la cursul de vară organizat de BEST Iași “Green Future”, care are ca scop educarea noii generații de studenți de la Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi” din Iași în conformitate cu conceptul de dezvoltare durabilă. Obiectivul cursului este de a aduce la cunoștință problemele de poluare a mediului și conceptul de prevenire a poluării, luând în considerare politica de mediu și procesul decizional.
Tot ce trebuie să faci este să ne trimiti pe iasi@best.eu.org o scrisoare de motivație în limba engleză până pe 7 iunie 2011 !
Cursul de vară se va desfășura în perioada 9-22 Iulie, iar pe parcursul celor două săptămâni, pe lângă latura academică pe care o propunem, se vor desfășura și activități sociale la care îți garantăm că te vei distra de minune și îți vei face o grămadă de prieteni !
Cazarea și masa sunt gratuite pe toată durata evenimentului, așa că nu mai sta pe gânduri și pune-ți la cale vara cu BEST Iași. Aplică acum !
Mai multe detalii despre curs: http://bestis.ro/summer11/




